Se afișează postările cu eticheta jocuri de dezvoltare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jocuri de dezvoltare. Afișați toate postările

3 noiembrie 2021

Arborele Familiei

 

Arborele familiei

by EduPsi

Familia 2În general, oamenii sunt interesați să știe care este istoria familiei lor, dar pentru copii, cunoașterea acestei istorii poate oferi o resursă în crearea propriei identități și un sentiment de apartenență deosebit de important și necesar dezvoltării lor . Cunoașterea istoriei familiale oferă copiilor de toate vârstele sentimentul că au locul lor în lume, că au o moștenire care trebuie respectată și continuată. Istoricul familial oferă deasemenea, o oportunitate pentru copii și adolescenți de a se implica în activități care implică o comunicare mai apropiată cu părintii și bunicii lor. Familia este o parte din noi și cunoscându-i istoricul, putem schimba modul în care copiii și adolescenții se raportează la membrii ei.
Cel mai simplu mod de cunoaștere a genealogiei familiei din care facem parte  este  ,, Arborele familiei’’. Crearea lui poate deveni o activitate atrăgătoare și utilă pentru copii acasă, împreună cu părinții sau o putem introduce cu succes în cadrul activităților școlare.

,, Arborele familiei’’

Înainte cu câteva zile de a începe activitatea, elevii primesc sarcina să adune fotografii cu membrii familiei și să povestească cu aceștia în scopul de a afla câteva evenimente importante din istoria familiei.

Materiale: fișe de lucru format A4, lipici, foarfecă, fotografii cu membrii familiei (ca în exemplul de mai jos), sau puteți alege alt model accesând linkul: http://viptalisman.com/frame/2481/  Site-ul permite descărcarea imaginilor și fără siglă.

Fișele de lucru prezentate mai jos se pot descărca dând ,,click'' pe poză.

Copacul familiei 1  Copacul familiei

Timp de lucru: 50 min.
Desfăşurarea  activităţii:
Pasul 1. Elevii primesc fișele de lucru.
Pasul 2. Decupează fotografiile astfel încât să obțină portretul fiecărui membru, inclusiv al său.
Pasul 3. Lipesc fotografiile în locul special creat pe fișa de lucru.
Pasul 4. Notează sub fiecare portret (în locul destinat) numele/gradul de rudenie.

Evaluarea activității:
- Produsele activităţii.
- Ce informaţii noi aţi aflat despre familia voastră ?
- Elevii care doresc, pot prezenta arborele în fața clasei povestind o întâmplare din istoria familiei.

Notă:
Pentru elevii mai mari, activitatea se poate desfăşura cu ajutorul calculatorului, accesând următoarele linkuri gratuite:
http://www.familyecho.com/
http://trees.ancestry.com/

 

Articol de psih. Valeria Ecaterina Purcia

2 ianuarie 2018

Dorinte si obiective la inceput de an

Aceste prime zile ale anului 2018 sunt un bun prilej de bilanț și cumpănire.

Știi ce vrei de la noul an?
Îți este clar ce îi ceri?
Ai dorințe și obiective și știi să faci diferența dintre ele?

Ia o coală A4 sau A5 și scrie!
Doar scrie… sau desenează dacă vrei, fără frică și cu multă îndrăzneală.
Visează și apoi pune pe hârtie, clar și concret, ce îți dorești și până când, ca și cum Zâna cea bună ar fi în fața ta cu bagheta magică activată, gata să-ți împlinească dorințele.
Insist să scrii sau să desenezi, pentru că scrisul sau desenul sunt acțiuni și în acest mod lucrezi deja la îndeplinirea viselor tale.

Gândește-te la familie, sănătate și energie, bani, învățare și dezvoltare, muncă, pasiuni, relații și prieteni, iar după aceea scrie exact ce vrei să obții în aceste domenii. Cu cât mai limpede, cu atât mai bine.
Dacă ți se pare că ai neclarități, dă-ți voie să le mai rafinezi și să le limpezești în anul care urmează.
Până atunci, scrie!
Dacă ai scris deja, revizuiește!
Dacă ai revizuit, ia o cupă cu șampanie și haide să ciocnim pentru un an nou extraordinar!

La mulți ani în 2018 ție și celor dragi!

An nou fericit!

sursa newsletter managersacademy.ro

9 ianuarie 2015

Colajul cu dorinte

Gandeste-te la tot ce ti-ai dorit sa faci vreodata. Lasa-ti imaginatia sa zburde, nu te auto-cenzura si nu te limita la asa-zisele activitati “serioase”. Scrie in continuare, fara sa iti faci griji sau macar sa te gandesti cum vei putea realiza toate astea. Scopul exercitiului este sa constientizezi felul in care te simti atunci cand iti asculti inima.
Acum priveste lista de visuri si dorinte pe care ai scris-o.
Odata ce ai stabilit care sunt cele mai importante 5 visuri pentru tine, e timpul sa te dedici fiecaruia. O modalitate de a ramane conectat in permanenta cu aspiratiile tale este sa creezi un PANOU sau un album al viziunii care sa includa toate telurile tale.
Un astfel de panou - poate fi realizat pe o coala A3 - este un colaj de imagini, fotografii, citate, angajamente, post-it-uri, tot ceea ce crezi tu ca reflecta lucrurile pe care ti le doresti. Poti folosi reviste, fotografii, brosuri turistice, amintiri, bucati de hartie pe care ti-ai scris vreodata cu pixul sau markerul.
De exemplu, daca iti doresti un anume job, alege o poza cu o persoana de succes ce activeaza in domeniul respectiv, daca iti doresti o masina noua - alege o imagine superba cu marca respectiva, daca visezi la o calatorie la Venezia, lipeste o imagine feerica si plina de romantism etc.
Aceasta este o ocazie pentru a-ti lasa imaginatia sa zburde. Vor iesi la suprafata noi idealuri.Panoul viziunii este intruchiparea declaratiei tale de intentii. Te va ajuta de asemenea sa vizualizezi rezultatul concret al efortului tau, in timp ce tu actionezi zilnic pentru realizarea acestor visuri.
Dupa ce l-ai realizat, tine-l la vedere - contactul vizual cu imaginea finala a visurilor tale te va mentine motivat, hotarat si perseverent in drumul spre atingerea succesului.
Te invit sa imi spui ce parere ai despre acest exercitiu si cat de eficient consideri ca va fi pentru tine!
Te rog sa dai SHARE daca ti se pare interesant si consideri ca ar fi util pentru cat mai multe persoane sa cunoasca acest important instrument, cu impact la nivel mental, in drumul spre succes.
Multumesc.
sursa Coaching Dezvoltare Personala - Arta succesului

colaj cu dorinte, colaj de poze, planuri de viitor, planuri personale, panou cu dorinte, album cu dorinte, planuri pe anul..., ce imi doresc, idei si planuri, planuri de viitor, succese, atingerea succesului, exercitiu de autocunoastere, exercitiu cu planuri de viitor, exercitii de imaginati, lista cu vise, motivatii, motive de a trai, lista cu motive de munca, lista cu planuri de viitor, dorinte de viitor, cum ma vad in viitor, ce planuiesc pentru anul care urmeaza, planuri pentru drumul spre viitor, calatorii, joburi, succes, afacere, casam bani, masina, familie,prieteni, planuri pentru viitorul apropiat, planuri pentru viitorul indepartat, planuri pentru noi doi, colaj cu dorinte

3 ianuarie 2015

Creează-ți anul 3D

Vârsta jucătorilor. de la 10 ani in sus.

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 1 jucător în sus. Activitate potrivita pentru grupuri mici 

Durata jocului: 20 de minute

Obiective. participantii sunt incurajati sa se gandeasca la visele lor, sa si le transforme in planuri si sa le contientizeze punandu-le pe hartie.

Spaţiul de joacăîn interior sau exterior

Materiale necesare. cateva hartii si ceva de scris

Pregătirea jocului. Li se prezintă participantilor regulile de joc cat mai clar.

Cum se realizeaza "Creează-ți anul 3D ". 

Dacă vrei să faci ceva util pentru tine la început de an, îți recomand următorul lucru:

Stai tu cu tine 5-10 minute în care să faci în ordine următoarele 3 acțiuni:

DORINȚĂ: ce ai dori să ți se întâmple în 2015 (să devii, să faci, să ai)?

DETALII: descrie pe o foaie de hârtie în foarte multe detalii dorința ta (ce vezi, ce auzi, se simți, etc.). Scrie și un termen limită (Ex: 15 Martie 2015). Închide ochii și creează imaginea descrisă pe hârtie ca și cum există deja. (Ex: Ești în 15 Martie 2015). Simte că acel lucru deja s-a întâmplat.

DETAȘARE: arde foaia de hârtie. Proiectul tău există deja în viitor, creeat de tine. Ca să se poată materializa, e important să îi dai drumul și să nu îl ții agățat de tine. Cu cât de gîndești mai mult la el, cu cât de îngrijorezi în legătura cu modul în care se va realiza, cu atât mai mult modifici viitorul și materializarea proiectului. El deja există și tu te-ai detașat emoțional de el.

Spor la creat un an de vis!
jocuri de dezvoltare, jocuri pentru tineri, jocuri pentru adolescenţi, jocuri pentru adulţi, jocuri de imaginaţie, jocuri creative, jocuri de orientare, jocuri de dirigenţie, animatie socioeducativa, jocuri de anul nou, planuri de anul nou, lista de facut anul acesta, planuri in noul an, jocuri pentru adolescenti, educatie tineri, dezvoltare personala, planuri persinale in noul an, de facut in noul an, idei de planuri in noul an,

23 iunie 2013

Citadeles

Cu cateva luni in urma am descoperit jocul Citadeles. Este unul dintre jocurile de societate de care am prins drag si cred ca foarte multi jucatori se indragostesc de el dupa ce se joaca de cateva ori.

Fiecare jucator reprezinta un oras (Citadel) care la inceput are doar 4 districte (institutii) si cativa galbeni. Scopul este sa-si dezvolte orasul pana la sfarsitul jocului cumparand districte cu aur. Pentru aceasta, la fiecare runda de joc va putea juca roluri de diferite personaje in functie de ceea ce-si propune sa dezvolte in acea runda. Jucatorii pot avea roluri de personaje cu diferite abilitati, uneori devenind  malefici, (omoara, fura, se scapa de cartile care nu le mai sunt bune, distrug distrctele adversarilor si asa mai departe).

Vârsta jucătorilor. De la 10 ani in sus

Durata: 20 - 60 de minute

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 2  jucători, pana la 7.

Obiective. incurajarea socializarii, petrecerea timpului alaturi de prieteni, dezvoltarea atentiei

Spaţiul de joacă. în interior sau exterior, de obicei la masa.

Materiale necesare. jocul de societate Citadeles (cel putin jocul de baza contine carti de districte (institutii), carti de caractere, carti de referinta (cu explicatii pt fiecare jucator, utile mai ales pana cand invatam regulile), monede mici de aur din plastic si o coroana din lemn.

Pregătirea jocului. Li se spun jucătorilor regulile de joc cât mai clar. Se aleg cartile de districte separat si cartile de caractere separat. (daca jocul contine si extensia, se aleg si aceste carti si se scot afara din joc) Fiecare jucator primeste 2 monezi de aur, 4 carti de district si jucatorul mai invarsta primeste coroana pentru inceput. 

sursa imagine galdaspele.org, jocuri de societate, board games, board game, citadele, citadeles, joc citadeles, cum se joaca Citadeles, review citadeles, ucigas, asasin, rege, arhitect, hot, episcop, magician, comandant, negustor, jocuri de carti, board game cu carti, jocuri cu carti de joc, carti de joc, jocuri pentru copii mari,jocuri pentru tineri,jocuri de blaf, jocuri de petrecere, jocuri pentru multi jucatori,jocuri de rol, roluri, jocuri din tematica medievala

Cum se joacă "Citadeles" . Jocul Citadeles se joaca in mai multe runde avand cateva etape:

Etapa 1. Jucatorul care are coroana amesteca cartile de caractere, ia una si fara sa o vada, o aseaza intoarsa pe masa. Apoi se uita la carti si alege un caracter pe care -l va juca la acea runda. (Lista de caractere este 1.Asasin, 2.Hot, 3. Magician,  4. Regele, 5. Episcopul, 6. Negustorul, 7. Arhitect, 8 Comandant. Apoi paseaza cartile de caractere la urmatorul jucator. Daca se joaca 4 jucatori, acesta pune o carte fara sa o vada jos si apoi alege un personaj. Si tot asa. Daca se joaca 7 jucatori atunci jucatorul alege o carte direct. 

Etapa 2. Jucatorul care are coroana va apela, pe rand fiecare personaj , in ordine, dupa rangul pe care il are. 1.Asasin, 2.Hot, 3. Magician,  4. Regele, 5. Episcopul, 6. Negustorul, 7. Arhitect, 8 Comandant. Jucatorii pastreaza secret identitatea de personaj pana cand sunt apelati. Cand isi aud chemat personajul acesta trebuie sa -si arate cartea si sa o aseze cu fata in sus pe masa, apoi isi joaca tura. La o tura jucatorul poate sa faca:
1. O actiune. Fie alege sa ia doi galbeni de la banca sau trage doua carti de district din teancul de carti de district de pe masa, dintre care alege una care ii ramane in rezerva sa iar pe cealalta o pune inapoi in teancul de pe masa. 
2. Construieste un district (cartile de district pe care le aveai in "rezerva" le poti dezvolta) platind cu aur cat arata pe ea ca valoreaza.

Etapa 3. Sfarsitul rundei de joc. Dupe ce au fost strigate toate caracterele jucatorul la care a ajuns coroana va aduna cartile si le va amesteca, dupa care va incepe o noua runda de joc. 

Jocul se termina cand un jucator si-a dezvoltat cel de-al 8-lea district, mai exact, dupa ce toate caracterele au fost strigate la runda respectiva. Jucatorii vor primi puncte pentru valoarea districtelor pe care le-au dezvoltat, daca au districte din fiecare culoare - 3 puncte. daca au 8 districte 4 puncte cel care a terminat jocul si cate 2 puncte cei care au 8 districte la final.  Castiga jucatorul care la final a acumulat cele mai multe puncte. (Nu neaparat cel care a terminat jocul)

Variante de joc:
Joc scurt - cu doar 7 carti de personaje
Joc lung, folosindu-se si cartile de personaje si dedistrct din extensie
Joc pentru 2 - 3 jucatori - Acestea vorjuca cu cate 2 carti de personaj la o runda.