15 octombrie 2010

Limbo dance



Vârsta. Jocul se joacă cu copii de la 2 ani

Număr copii.  La joc pot participa de la 3 jucători în sus.

Obiective. Îşi dezvoltă urechea muzicală, se distrează.  

Materiale necesare: o coardă sau o bară din plastic (chiar coadă de mătură se poate să fie), un playlist cu muzica specifică acestui dans, boxe sau sistem audio

Cum se joacă Limbo.
Două persoane vor ţine de un capat şi de celălalt o coardă întinsă în timp ce ceilaţi jucători se aşează în unul în spatele celuilalt.  Pe ritmul muzicii, fiecare dansator va trebui să treacă pe sub coardă, lăsându-se pe spate. Coarda este lăsată din ce în ce mai jos, fiind din ce în ce mai dificil de dansat pentru participanţi.

Dansatorii pot să bată din palme înaite să treacă, pot să treacă şi cu fundul în faţă, iar când coarda este aproape de podea, pot să se rostogolească

Observaţii. Cascadorii pot să treacă şi pe sub o coardă cu flăcări.