3 noiembrie 2021

Arborele Familiei

 

Arborele familiei

by EduPsi

Familia 2În general, oamenii sunt interesați să știe care este istoria familiei lor, dar pentru copii, cunoașterea acestei istorii poate oferi o resursă în crearea propriei identități și un sentiment de apartenență deosebit de important și necesar dezvoltării lor . Cunoașterea istoriei familiale oferă copiilor de toate vârstele sentimentul că au locul lor în lume, că au o moștenire care trebuie respectată și continuată. Istoricul familial oferă deasemenea, o oportunitate pentru copii și adolescenți de a se implica în activități care implică o comunicare mai apropiată cu părintii și bunicii lor. Familia este o parte din noi și cunoscându-i istoricul, putem schimba modul în care copiii și adolescenții se raportează la membrii ei.
Cel mai simplu mod de cunoaștere a genealogiei familiei din care facem parte  este  ,, Arborele familiei’’. Crearea lui poate deveni o activitate atrăgătoare și utilă pentru copii acasă, împreună cu părinții sau o putem introduce cu succes în cadrul activităților școlare.

,, Arborele familiei’’

Înainte cu câteva zile de a începe activitatea, elevii primesc sarcina să adune fotografii cu membrii familiei și să povestească cu aceștia în scopul de a afla câteva evenimente importante din istoria familiei.

Materiale: fișe de lucru format A4, lipici, foarfecă, fotografii cu membrii familiei (ca în exemplul de mai jos), sau puteți alege alt model accesând linkul: http://viptalisman.com/frame/2481/  Site-ul permite descărcarea imaginilor și fără siglă.

Fișele de lucru prezentate mai jos se pot descărca dând ,,click'' pe poză.

Copacul familiei 1  Copacul familiei

Timp de lucru: 50 min.
Desfăşurarea  activităţii:
Pasul 1. Elevii primesc fișele de lucru.
Pasul 2. Decupează fotografiile astfel încât să obțină portretul fiecărui membru, inclusiv al său.
Pasul 3. Lipesc fotografiile în locul special creat pe fișa de lucru.
Pasul 4. Notează sub fiecare portret (în locul destinat) numele/gradul de rudenie.

Evaluarea activității:
- Produsele activităţii.
- Ce informaţii noi aţi aflat despre familia voastră ?
- Elevii care doresc, pot prezenta arborele în fața clasei povestind o întâmplare din istoria familiei.

Notă:
Pentru elevii mai mari, activitatea se poate desfăşura cu ajutorul calculatorului, accesând următoarele linkuri gratuite:
http://www.familyecho.com/
http://trees.ancestry.com/

 

Articol de psih. Valeria Ecaterina Purcia