Vârsta jucătorilor. De la 6 ani în sus
Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 5 jucători în sus.
Obiective. jucătorii sunt încurajaţi să comunice, se cunosc între ei, află ce au în comun unii cu ceilalţi, se distrează.
Spaţiul de joacă. în interior sau exterior
Materiale necesare. nu sunt necesare.

Pregătirea jocului. Li se prezintă jucătorilor regulile de joc.
Cum se joacă "Domino – de cunoaştere". La începutul jocului copii stau în poziţia în care se găsesc. Coordonatorul jocului le va propune ca toţi cei care s-au născut într-un anumit anotimp să se ţină de mâini, formând un şir. Apoi ultimul din şir va spune ce îi place lui în acel moment (o culoare, să facă ceva, etc.) Toţi cei care au în comun cu el ce acesta a spus, vor merge să se ţină de mâini în continuare. Se poate ca un copil să aibă în comun ceva cu doi copii. Atunci el se va ţine cu o mână de un şir şi cu cealaltă de celălalt şir. Şi tot aşa.
Observaţii. Acest joc îi poate ajuta pe animatori atunci când trebuie să aleagă meniul, activităţile,etc. putând să le cunoască preferinţele copiilor.