14 octombrie 2010

Distracţie printre şosete


sosete buclucase, jocuri cu sosete,
Vârsta. Jocul se joacă cu copii de la 3 ani în sus.

Număr copii.  La joc pot participa de la 1 copil în sus.

Obiective. Jocul îi ajută pe copii să-şi coordoneze mişcările, să se concentreze, să înveţe culorile dar şi să se distreze.


Materiale necesare:  Mai multe perechi de şosete.



Cum se joacă  Se desperechează mai multe perechi de ciorapi în timp ce copilul iasă afară din cameră, se împrăştie cât mai bine prin spaţiul de joacă, după care se cheamă copilul în ajutor să le împerecheze pe toate. Apoi sa le impature.
La nivelul următor se vor desperechea şi mai multe perechi de ciorapi.

Variante de joc 

1. Cu copiii mai mari ( 6 – 9 ani) se poate face sub formă de concurs, să lucreze în echipă, poate chiar varianta în care unii sunt legaţi la ochi şi coordonaţi de ceilalţi în a găsi perechile, etc.

2. Altă variantă ar fi ca în concurs să reuşească câţi mai mulţi membrii din echipă să se "îmbrace cu câte o pereche de şosete. Câştigă echipa a cărei membrii au reuşit să se îmbrace primii corect.


3. Altă variantă dsitractivă e ca membrii participanţi la joc să încerce să-şi ia cât mai multe şoşete pe un picior timp de un minut sau două. La final se numără câte şosete a reuşit să "îmbrace"

4. Varianta în care trebuie să îmbrace mâna cu cât mai multe şoşete. Unul dintre membrii echipei, la start, trebuie să -şi ia cât mai multe şoşete pe aceaşi mână. La final se evor număra şoşetele...